He said/ She Said, parenting, relationships

The Truman Show (He said/ She said)

He said

Sunt singur acasă cu copiii, treaz de 18 ore, dar cu sentimentul împlinirii că am reușit să pot s-o las pe Duduletz să iasă o seară din casă cu fetele. În plus, nu avem net – mulțumită vitezei cu care se miscă echipa de instalare RCS RDS, și cum printre puținele soft-uri care mai merg offline e word-ul, am zis sa mai bag o fisă la treaba asta cu bloggingul.

Tema de azi? Minciuna. Sau păcălitul, cum ne place nouă părinților să o numim.

Bare with me, pentru că pornesc de la un gând și nu știu exact cum se va termina. Vi-l las aici, intact, fără edit-uri (mai puțin typos-urile).

Ca părinți facem tot ce ne stă în putință să le insuflăm copiilor ideea de adevăr, corectitudine, dreptate, bun și toate cele. Și totuși, în ciuda eforturilor nostre de sinceritate, din când în când ne mai scapă și câte o “păcăleală”. Până și the old saying cu “dacă minți îți creste nasul” care încurajează sinceritatea în teorie, în mod ironic este tot o minciună.

Sună cunoscut?

  • Tati, toți copiii pleacă acum, așa că mergem și noi.
  • Tati, Gloria merge cu părinții ei în mașină și după ne vedem la noi acasă. Nu mergem la somn, nici gând de așa ceva.
  • Nu tati, nu plecăm acasă, mergem într-o excursie…
  • Matei, dacă nu dormi la tine în pat, nu o să crești mare ca tati.
  • Cine nu e cuminte nu primește cadou de la Moș Crăciun.
  • De ce stă domnul ăla nemișcat în cutia de lemn? – Doarme, tati.
  • Ora 8 seara: – Tati, ai văzut cât e ceasul? -Nu, cât e? -E 10, e târziu. E timpul să mergi la somn.
  • Tati manancă o ciocolată. – Tati, ce e aia? – Bere tati, nu e bună pentru voi.

…Si astea sunt doar câteva mai recente.

Acum tema de dezbatere. Nu suntem un pic ipocriți? Suntem, zic eu. Alegem uneori calea mai usoară pentru noi, sau calea care necesită cât mai puține explicații. Cum credeți că s-ar desfășura următoarele discuții:

  • Tati, ceilalți copiii mai rămân pentru că probabil că părinții lor sunt mai odihniți sau se tem mai tare de criza de isterie ce va urma. Noi mergem acum că e târziu.
  • Matei, dacă nu dormi la tine în pat, mami și cu tati o să înnebunească, pentru că dormi cu noi de o săptămână. Nu degeaba ne-am chinuit să aveți o cameră doar a voastră.
  • Dacă nu ești cuminte, tot o să-ți aducă Moș Crăciun cadou, pentru că lui tati îi place să meargă la cumpărături de jucării.
  • Tati, e 8 seara. E devreme dar pari obosit și am profita și noi de orele de liniște în plus să vedem un film.
  • Tati mănâncă o ciocolată. Matei: Tati, ce e aia? Ciocolată, tati. E foarte bună dar tu nu ai voie că o sa faci ca trenul după si chiar nu am energie acum

 

Scenarii de succes, nu? Dar dacă am spune adevarul? Pe termen lung probabil că am scoate niște copii mai înțelegători. Pe termen scurt însă, pff…Cred că nici călugării budiști nu ar rezista.

Concluzia (mea, Duduletz o citește în premieră) e că ar trebui să fim un pic mai înțelegători cu minciuna, să nu zic chiar că ar trebui să apreciem talentul copilului de a-și păcăli părinții. We all did it, but never got the credit for it. Ține de latura creativă, zic eu, cată vreme e bine făcută. Să poți evita adevărul în anumite situații, poate fi o artă. Să poți să minți cu stil – e storytelling. Sper ca ai mei copii să mă poată păcăli într-o zi. Și dacă nu reușesc, sper măcar să eșueze cu grație.

 

She said

E o replică dintr-un film de fete, care mi-a rămas în cap complet random și care zice așa “ I love it when you come back to the table and your food is there”. Cam așa m-am simțit și eu când am ajuns acasă și aveam temele pentru blog facute de Mihnea.

Daaar ca sa aveți o imagine competă a situației, el scrie că eu am ieșit o seară în oraș cu fetele, eu scriu cum el a fost la ski în Franța cu jobul și eu am rămas acasă cu Pizza, băieții, și cu varicela (articulat cu articol hotărât). Quick update – dacă ați ratat social media, Filip a facut varicelă, Matei e bine dar suntem în carantină de ceva vreme.

Așa că a fost o perioadă lungă în care am făcut multe drumuri la Mega și BebeTei, am făcut mâncare, am plimbat câinele, am îngrijit copilul cu varicelă, am distrat copilul fără varicelă.

Noroc că m-a pregătit Chris Martin pentru viață când a zis “Nobody said it was easy”, pentru că la toate astea s-a adăugat faptul că mi-a crăpat ecranul de la laptop și am fost lipsită de net (după cum bine menționează și Mihnea la început de word).

Unde mai pui că sâmbătă când el a plecat (repet, la ski in Franța cu jobul) am reușit să rup singurul tirbușon din casă, încercând să deschid o sticlă de vin.

Zău că tot ce îmi doream era o seară cu un pahar de vin, la un serial de rahat de pe Netflix.

So yaaay, for the Holiday spirit!

Daaaar a venit soțul înalt acasă și am ieșit în oraș unde am băut multe pahare de gin (nu mi-am cumpărat încă tirbușon, să zicem că eram însetată). Mai mult decât atât, dar tot soțul înalt îmi face și temele, deși ne minte copiii.

Acum că am terminat momentul de “dear diary”, mă folosesc de curajul dat de gin să atac un pic treaba asta cu minciuna. Sunt de acord că sunt multe nuanțe de gri și recunosc că mă ajută faptul că Mihnea e pe fază și dispus să mintă, so I don’t have to. Nu zic că vorbesc cu ei numai în adevăruri, dar în general prefer sincer să fiu sinceră.

Când Matei avea 2 ani si l-am lăsat peste weekend la bunici să mergem în Vamă, l-am “păcălit” că plecăm pentru că avem treabă. Pentru că da, nu ar fi fost ușor să îi explici unui copil de 2 ani că mami și tati pleacă să se pună în cap, și să fie rupți de oboseală pentru că își propun să adoarmă la răsărit, nu să se trezească.

Acum în schimb, pentru că putem purta conversații un pic mai complexe (mă refer la Matei care între timp are 3 ani jumătate), discuțiile la despărțire decurg în felul următor:

-Paii, pleci că ai treabă?

– Nu, Matei, mami se duce să bea și ea o bere în oraș, că nu a mai ieșit de mult.

-De cheeee???

-Păi am stat mult timp în casă și vreau să mai ies sa iau puțin aer, cum vrei și tu în parc.

-De cheeee?

– Păi a venit în țară o prietenă pe care n-am mai văzut-o de mult, și vreau să o văd.

-De cheeeee???

-De ce vreau să o văd?!?!

………………………………………………………………………………………………………………….

Durează un pic genul asta de conversație, drept să vă spun…. Si sunt multe “de ce-uri”, dar mi se pare că la finalul ei, suntem cool unul cu altul. El nu face crize când eu plec, iar eu îl pup de noapte bună și ne desparțim prieteni. Pe de alta parte, nu știu ce altceva îi spune Mihnea după ce eu plec.

Probabil că mi-ar fi mai ușor, să răspund cu “da” la întrebarea “Paii, pleci că ai treabă?”. Conversația se încheie acolo. Tot acolo s-ar termina probabil și încercarea de a construi o relație sau de a invăța lucruri unul despre celălalt. Cum altfel să ne cunoaștem dacă nu share-uim întâmplări sau ce tâmpenii ne trec prin cap?

Am momente de ipocrizie (cum le numește Mihnea)? You bet your ass I do.

Toți părinții sunt ipocriți. Dar e important, să facem un efort (asta dacă nu ne vine firesc) ca momentele de ipocrizie să fie mai degrabă excepții decât regulă. De exemplu, Moș Crăciun există pentru că trebuie să existe și e bine să existe. Cel puțin în luna decembrie.

Cât despre copiii care își păcălesc părintii, don’t you worry, my dear husband, it’s only a matter of time.