children, family, parenting

Here’s to the mess we make!

It’s New Year’s Eve tomorrow. Everyone is busy making plans, throwing parties, choosing outfits and all that jazz. If you’re a parent this doesn’t really apply. Not necessarily, anyway.

This year, instead of making more New Years resolutions to never follow through (such as “you need to work out, Raluca, you’re going to look like crap in a bathing suit!”), I decided to do a recap of things that changed since I became a mother.

I’m not a fan of big words, like “welcoming a child into the world completely changes your life” but boy, oh, boy,  welcoming a child into the world completely changes your life.

And I always thought no mater what, it’s important to still remain me in the process, yet to be open and embrace the newness.

For instance, I like to think I managed to keep my sense of humor, even after I delivered the placenta. I also managed not to use diminutives (at least not in the presence of other adults), yet I do find myself encouraging the kids’ burping and farting, so my brain must be damaged in some way.

Yes, my life has changed. And yes, my house will never be clean for more than half an hour. But it’s not like my life was all that perfect. I mean, I wasn’t exactly a popular kid in high school, I was always the last one to get to the office in the morning, and obviously not a sleek enough entrepreneur, so change is good – I always say.

I know I complain or even make fun of the place that I’m in, buuuut I will forever be grateful to my kids for changing my life the way they did.

What they don’t tell you – is that kids come with the answers. They come out, they look up at you and you at them and…. they tell you who you are.
 This Is Us

They taught me to slow down. To play! To rearrange my priorities! To go for a walk in the park instead of taking a lunch break.

To be loud – only when I’m happy – and to lower my voice when I want to make a point. To be silly! To put on some music and dance around the house whenever I’m feeling blue.

From them I’ve learned to be calm and patient. To accept my failures. To rise and try again. To be less judgmental and more honest instead.

They taught me to ask ‘why” more often. To learn that I am stronger than I would have given myself credit for. That I am capable of loving without ever asking for anything in return.

That there’s nothing that a tickle, a giggle, a hug or a kiss can’t fix.

They wised me up into thinking it’s ok to be scared.

“It kinda gets like feelin’ bad looks good”, thank you Aerosmith.  

For instance, not all mornings have to be bad (some of them are, of course). But 5 AM in the absence of a party and cocktails, can still be a party.

I’ve also learned that there is never enough storage space on my phone for all the moments I don’t want to forget.

I discovered I actually enjoy cooking and that mom jeans rock! I pay more attention to my parents now. I’ve come to realize parenting is constant work, and no matter how hard I try, I’m going to fuck up as a parent at some point.

So, my sweet-sweet, dear boys, thank you for allowing me to see the world through your eyes.

I love that I can show you what I like. And I can teach you to be brave and to be curious. But the thing I love most is that we get to know each other, we get to grow together and we get to make a mess. Together.

Here’s to the mess we make! Happy New Year everyone!

 

***

 

Mâine e revelionul. Toată lumea face planuri, dă petreceri, își alege outifituri și toate cele. Nu și dacă ești părinte. Sau nu neapărat.

Spre deosebire de anii trecuți în care îmi făceam rezoluții, doar ca să nu mă țin de ele (cum ar fi “Trebuie să faci sport, Raluca! Nu mai merge fără, o să fii nasoală la plajă…”), anul ăsta am hotărât să fac o recapitulare a lucrurilor care s-au schimbat în viața mea, de când am devenit mamă.

Nu e genul meu să folosesc cuvinte mari cum ar fi “venirea pe lume a unui copil îți schimbă viața” dar pe bune că venirea pe lume a unui copil îți schimbă viața.

Cumva am fost întotdeauna de parere că indiferent de cât de multe schimbări apar pe parcurs, e important să nu mă transform într-o persoană diferită. Așa că mi-am propus să rămân tot “eu”, dar în același timp să fiu adaptabilă și deschisă la nou.

De exemplu, mi-ar plăcea să cred că am reușit să îmi păstrez simțul umorului chiar și după ce m-am despărțit de placentă. Am reușit chiar să nu vorbesc doar în diminutive (cel puțin nu în prezența altor adulți), dar mă surprind din când în când încurajându-mi copiii la râgâileli și pârțuri, deci clar creierul meu e un pic defect.

Așa că da, viața mea s-a schimbat. Și da, casa mea nu va fi niciodată lună. Dar nu e ca și cum viața mea era perfectă. Nu am fost chiar populară în liceu, eram tot timpul ultima care ajungea dimineața la birou și în mod evident nu am fost un antreprenor suficient de șiret. Așa că o schimbare a fost bine-venită.

Știu că mă plâng din când în când și mă iau singură peste picior când vine vorba de motherhood, însă voi fi mereu recunoscătoare pentru modul în care acești doi copiii mi-au schimbat viața.

 

Ce nu ne spune nimeni înainte să devenim părinți, este că un copil vine cu răspunsuri. Apare în viața ta, se uită la tine și tu la el… și îți spune cine ești.

This Is Us

De la ei am învățat să o iau încet. Să îmi schimb ritmul de viață și prioritățile. Să mă joc! Să ies la o plimbare în parc în loc să-mi iau o pauză de prânz. Să fiu gălăgioasă – doar când sunt fericită, și să cobor tonul când vreau să mă fac înțeleasă. Să pun muzică și să dansez prin casă de fiecare dată când mă simt tristă sau epuizată.

M-au învățat să fiu calmă și răbdătoare. Să îmi accept eșecurile. Să mă ridic și să încerc din nou. Să fiu mai puțin critică și mult mai sinceră.

M-au educat să întreb “de ce” mai des. De la ei am aflat că sunt mai puternică decât aș fi crezut. Tot ei m-au învățat să iubesc fără să cer nimic în schimb. Și că nu există nimic ce nu poate fi reparat cu un gâdilat, o chicoteală, o îmbrățișare sau un pup.

De la ei am înțeles că e ok și normal să fiu speriată. Cum ar spune Aeromith “It kinda gets like feelin’ bad looks good”. De exemplu, nu toate diminețile trebuie să fie dificile (cele mai multe probabil că sunt). Ora 5 dimineața chiar și în absența petrecerilor și a cocktailurilor, poate fi un soi de petrecere.

De când cu strumfii ăstia doi, am aflat că nu există niciodată suficient spațiu în memoria telefonului, să încapă toate momentele pe care nu vreau sa le uit.

Am mai descoperit că de fapt îmi place să gătesc și mă relaxează. Iar din punct de vedere vestimentar, tot ce pot să spun este că the mom jeans rock!

O altă schimbare este că am început să fiu mai atentă cu părinții mei. Si am realizat că treaba asta cu parentingul este o activitate constantă și oricât de mult aș încerca, o să o dau în bară la un moment dat.

Așadar, copiii mei minunați, vă mulțumesc că mi-ați permis să văd lumea prin ochii voștri; iubesc la nebunie că pot să vă arăt lucruri care îmi plac. Și că am privilegiul să vă învăț să fiți curajoși și curioși. Dar ce iubesc mai mult și mai mult este faptul că avem șansa să ne cunoaștem, să crestem împreună, și să facem greșeli. Împreună.

Cin-cin pentru greșeli! La mulți ani tuturor!