career, family, friendship, relationships

Grow up now, ask me how!

Acum vreo câțiva ani m-au chemat la o întâlnire CEO-ul împreună cu HR –ul de la “Grow up now, ask me how! ” și mi-au spus așa:

– Raluca, o sa fim sinceri cu tine. Pare că te-ai plictisit de job-ul actual, și ești în căutare de ceva cu mai multă responsabilitate. CV-ul tău nu e rău; pare că nu ai experiență și duci un stil de viață haotic, dar noi vedem potențial, așa că îți dăm o șansă. Te însărcinăm cu postul project manager pe un proiect nou-nouț. O să fie super challenging și super exciting – ce să mai… o nebunie; suntem convinși că o să-ti placă. Vei coordona si te vei implica activ în următoarele divizii: health & care, entertainment, education, traveling, acquisitions, cooking & cleaning.

Vom vedea daca mai apare ceva pe parcurs… te anunțăm. Sună bine, nu?

– Da, da, da. Me, me, me, pick me!

– Bun, felicitări! Job-ul este al tău. Acum să îți spunem în ce constă challenge -ul. Nu prea avem buget (nu știu dacă ai auzit, dar sunt razboaie în lume) și nu prea avem oameni. Vei primi un partener, dar va fi part-time pe motiv că are mai multe proiecte în desfășurare. Poți să recrutezi oameni, dar în regim de voluntariat.

În plus, vei lucra în weekenduri. Îți vei stabili singură niște standarde imposibil de atins, vei fi matinală, on top of your game, și îți vei face task-urile cu zâmbetul pe buze.

Vrem să vedem rezultate. Hai că ești fată deșteaptă, o să te descurci tu cumva. Quitting is not an option!

… Now take that and turn it into (something resembling) lemonade.

 

Începi prin a te prezenta. You take it one day at the time. Funcționezi ca un one man show cât poți, cum poți. Înveți să fii creativ și să jonglezi cu bugetul. Apoi, de la un punct încolo, proiectul începe să prindă contur și să crească frumos – la început mai greu, dar pe urmă literally peste noapte.

Odată cu proiectul, se mărește și numărul de activități: acum ne jucăm de-a mașinile de curse, peste 5 minute de-a v-ați ascunselea, după care urmează alte 10 minute în care ne jucăm de-a fotbaliștii, pe urmă de-a pompierii, pe urmă sărim în pat, pe urmă facem un castel din lego, pe urmă ducem muncă de convingere cu spălatul mâinilor, pentru că urmează pauza de masă. Masă pe care ai pregătit-o tu cu mânuțele tale, din ingrediente atent selecționate, vorba aia.

… Tocmai am descris o oră de activitate dintr-o zi normală de job.

Așadar nu poți să nu remarci cum energia ta scade pe măsură ce numarul activitătilor se mărește. Și parcă ai vrea o vacanță. Nu poți să bagi un “out of office, contactați colegul”. Colegul vrea și el cu tine în vacanță.

“Scuze copii, mami și tati sunt epuizați, încercați la Papaya (bunica). O găsiți la 50 km distanță.”

În lipsă de variante, hotărăști să acționezi în interesul tuturor și lucrezi din vacanță.

Doar că la finalul vacanței, constați de cele mai multe ori ca te-ai întors mai obosit decât ai plecat – pentru că nu ai calculat adaptarea la un mediu nou.

Oricât de mult îți iubești jobul, într-un final îți iei inima în dinți și treci la următorul pas – cauți să delegi și pui anunțuri de recrutare. Recrutarea se face din aproape în aproape și sună cam așa:

Internship de cateva ore, program flexibil. Ai șansa de a dobândi first-hand cunoștințe solide despre cum să crești un proiect, și de a lucra alături de un colectiv prietenos.

În cazul nostru, al meu și al lui Mihnea, cred că am avut ceea ce se cheamă norocul începătorului (fiind relativ primii părinți din grupul de prieteni), sau al prostului, nici nu știu care din ele. Cert e că ne-am îndeplinit KPI-urile și am făcut și limonadă.

În 3 ani de zile, 12 oameni au răspuns anunțului de recrutare.

Bogdan și Laura, Viki, Teo, Marina, Adina, Denisa, Alina, Andrei si Cosmina, Vlad si Mili. 12 oameni!!!! How amazing is that?!

Iar o mică parte din ei și-au oferit serviciile fără să fie direct abordați.

12 oameni au pus umărul la creșterea a nu unul, ci două proiecte.

Fără să enumăr cei 4 din oficiu (3 bunici plus Doamna Sofica – care a devenit ca o a 4-a bunică).

Nu e chiar a village, dar e o echipă de fotbal plus o rezevă. Și aveam nevoie de o echipă – ca în orice job.

De ce povestea asta are good outcome pentru toți cei implicați?

Cei 12 oameni, au căpătat experiență în CV și vor fi mult mai bine pregatiți când vor hotărî să accepte job-ul pe care l-am primit și eu cu ani în urmă. În plus, au acum cu 2 prieteni mai mult și asta nu e de ici de colo.

Încă mi se pare incredibil când mă sună un prieten și îmi spune: “Vreau să trec pe la voi zilele astea că mi s-a făcut dor de copii. “

Ce am câștigat eu? In primul rând timp!!! Timp să îmi vopsesc părul, timp să go-out-and-have-one-too-many-glasses-of-wine-and-feel-sorry-about-it-the-next-day. Timp să ies din casă fără o geantă mare cu lucruri în caz de urgență. A, și timp să îmi cumpăr o geantă mică – special pentru ocaziile în care am timp.

În al doilea rând, cei 12 oameni (toți infinit mai buni ca mine) m-au învățat încă o dată the value of friendship (sounds corny, but it’s true). Copiii mei sunt o sumă a lor și a experientelor lor. Sunt mai deschiși la nou și mai sociabili, muțumită lor. (Uneori mai mult decât e cazul – Matei deja exagerează și invită curierul în casă pe motiv că vrea să îi arate un dinozaur din lego).

Și last, buy not least, sprijinul prietenilor m-a ajutat să nu mă simt singură. Pentru că din punct de vedere al activităților, motherhood-ul este comparabil cu un job cu responsabilități enorme. În schimb, din punct de vedere social, cred că seamană mai degrabă cu ieșirea la pensie – stai în casă, te plimbi prin parc și astepți să te sune cineva să te întrebe de sănătate.

Ia uite cât s-a făcut ceasul… Vă mulțumesc pentru timpul acordat, și vă las mai jos minuta celor discutate.

Dacă nu ești părinte dar ai prieteni care sunt, sper că acum îți este mai clar ce presupune job-ul ăsta și vei încerca să le oferi suport.

Dacă ești părinte, acceptă că nu le poți face singur pe toate & let your friends in. Spre deosebire de majoritatea bunicilor, prietenii sunt mai atenți la întâlnirea de debriefing, mai puțin băgăcioși și nu îți vor tunde copilul fără să te consulte (scuze mama, nu m-am putut abține).

Era cât pe ce să uit… dacă suntem prieteni, și te gândești la un curs intensiv în parenting, să știi că nu am încheiat încă procesul de recrutare. Vești bune – avem un opening pe 14 februarie. Have your people call my people and we’ll make things happen.