family

Raluca versus Universul

Măi, Universule, undeva prin decembrie anul trecut – nu știu când și de ce – dar sigur ne-am certat pe aceeași jucărie. Știu asta pentru că 2 zile mai tarziu Filip a facut varicelă.

Te-am căutat, te-am confruntat și ți-am zis “Asta e tot ce poți?!” Știu asta pentru că 2 zile mai târziu Matei a făcut și el varicelă.

Când a trecut varicela, te-am căutat, te-am confruntat din nou și ți-am zis “Asta e tot ce poți?!”

Știu asta pentru că 2 zile mai târziu băieții mei minunați au luat rotavirus. Caca! Caca și iar caca. Caca, caca, caca, caca, caca. Ori 2. Grijă la deshidratare. Ori 2.

Noroc că eram într-o pasă bună, că altfel chiar mă supăram.  Știi și tu, știu și eu, pot să mă exprim destul de plastic. În schimb tot ce ți-am spus a fost “Asta e tot ce poți?!”

Și ca să vezi că sunt fată bună, trec peste episoadele de muci și tuse. Pe-astea deja le iau așa…. la pachet cu copilăria.

Dar săptămâna trecută m-ai prins în corzi și m-ai lovit cu picioarele. După vreo 6 ani de zile, timp în care toți au picat pe capete și eu am rămas mini-stâlp, am căzut la pat și căzută am fost. Frisoane, transpirație și epuizare. Aș fi dormit 24 din 24 și pe urmă încă puțin. Nu am reușit să fac asta, pentru că… 2 copii. Dintre care unul a hotărât recent că nu îi mai e somn după ora 5 dimineața. Uite-așa.

Nici nu m-am ridicat bine din pat, nici nu am apucat să deal with my #momguilt (pe motiv că nu mă simțeam în stare să mă joc cu copii, sau să lucrez, să strâng prin casă sau să gătesc)… că Matei plângea de durere de ureche. A doua zi Filip a făcut febră. A treia zi Mihnea a dezvoltat o relație foarte strânsă cu buda. Iar eu m-am trezit astăzi cu un ochi mare, umflat și rosu. Foarte îmbucurător când ajungi la medic să fii tratat și medicul spune în timp ce te examinează “Dar ce interesant… Oare ce e?” Pai da! Speram să fie ceva misterios și greu de diagnosticat. Doar nu mă deplasam pentru orice ochi mare, umflat și roșu. O să-l port pe post de mărțisor și o să spun că l-am primit de la Mihnea.

Aaaaaa! Gata! Ti-ai făcut de cap suficient Universule. Vreau să facem pace. Dacă voiai să demonstrezi ceva, consideră că ai demonstrat.  Are legătură cu încălzirea globală, nu? Ok, o să fiu mai atentă cu reciclatul și n-o să-mi mai umplu cada când fac baie. Dar zău acum… ai luat 2 oameni care se iubesc și i-ai pus să comunice câteva luni bune doar în liste de cumpărături și drumuri la farmacie. “Vitamina C naturală, anti-viral, sirop de tuse, apă, fructe, lapte, mâncare pentru Pizza.”

Nu vreau să mă plâng mai mult decât e cazul, înțeleg că aproape toți părinții cunoscuți s-au confruntat cu viroze în perioada asta, deci nu pretind a fi un caz special. Doar că nu mi-am imaginat că o să fie atât de complicată treaba asta cu “ține-ți copiii sănătoși și în viață”.

Mă gândesc la biata mama – pe cât de bolnăvicioasă am fost în copilărie, când ea stătea la capul meu, pe atât de complicată am fost în relația cu ea în adolescență. Acum că sunt mamă înțeleg cât de nedrept e. Cu atât mai mult cu cât tot mama a fost cea care s-a prezentat la ușă la câteva ore după ce mi-a auzit vocea la telefon. A avut grijă de mine, de ștrumfi și a plecat când a crezut că suntem bine. S-a întors două zile mai târziu “- Nu am stare să stau acasă când vă știu așa…”

Credeam că devii adult în momentul în care devii părinte. O răceală bună mai târziu îmi dau seama că atâta timp cât sunt copilul cuiva, și acel cineva se prezintă la ușă cu supă, nu mă pot considera adult în toată regula (orice ar însemna asta). Ai zice că I have my shit together – soțul, cei doi copii, câinele – …ai zice! Eu mă simt de parcă mă joc cu păpuși câtă vreme îmi trimite mama mâncare la final de weekend.

Nu mă ascultă, mă scoate din minți pe rahaturi mici și este mai încăpățânată ca iarna asta din martie, dar câtă vreme mama e mama, eu voi fi copilul ei… oricât de mamă aș fi la rândul meu. Așa că ha(!) Universule – I have my mom and she has my back. Gata, mă potolesc. Am zis că facem pace și ne avem ca frații.

Mă distrează că blog-ul ăsta a pornit inițial în engleză. Cumva și pentru că simțeam că pot spune lucruri cu o mai mare lejeritate știind că mama habar nu are ce debitez aici. Plus că mă amuza să știu că mama crede că tot ce fac e să pun poze frumoase cu copiii. Exhibit A.

 

Așa că da, mi-a fost mai ușor să întreb când găsiți timpul să blow your husbands. Self high five – pentru că am reușit să strecor “blow your husband” într-un text în care mi-am propus să vorbesc despre mama. Pesemne că încep să îmi revin din răceală.

În Comedians in cars getting coffee, Seinfeld îl are la un moment dat invitat pe ceva mare DJ de radio din State. Omul povestește despre cum s-a făcut DJ ca să îi atragă atenția tatălui lui, care era absorbit de radio, în momentul în care mergeau împreună cu mașina. Poate așa și eu. Încerc să îi dau mamei ceva de citit. Nu e chiar o lectură istorică (n.a. mama predă istorie), dar e istoria unei persoane cu o familie. Sună cunoscut, mama?