Humans I Like

Andreea Ochiuleț

Cum era vorba aia? Iarna plănuiesc și complotez, iar primvăra mă pun în mișcare.

Când word-ul meu s-a transformat în acest URL – a fost pentru că încercam să înțeleg where do I fit in as a mother. M-am bucurat să descopăr că nu sunt singură în nebunia asta. Și pentru că intuiam că nu sunt singură, nu mi-am propus nicio clipă ca domeniul să fie all me me me (although, we all know I can go on and on for hours).

Îmi place să povestesc despre experiența mea cu motherhood-ul, dar în același timp îmi place să observ și să învăț de la oameni care îmi plac. Am spus oameni, nu mame, pentru că urmează conversații cu stay-at-home dads, prietene care merg la festivaluri la care noi doar visăm momentan, dar și băieți care se feresc de fatherhood ca de gripă.

Așa că sunt foarte curioasă și de-abia aștept să le cotrobăi prin minte și să aflu ce le motivează acțiunile, ce declanșează emoții, yada yada.

Ei bine, 3 luni mai târziu decât mi-am propus, deschid rubrica Humans I like cu Andreea Ochiuleț. Durează puțin până te obișnuiești cu numele, dar te obișnuiești. Nu numai că te obișnuiești, dar numele grows on you odată cu persoana.

Andreea Ochiuleț, 30 de ani, este o prietenă mai veche. Ne știm de pe vremea când Interbelicul era în gangul din Centrul Vechi, și noi bifasem atât împreună cât și separat, mai toate beciurile din București la capitolul “Cuba Libre ieftină și muzică drăguță”.

Este una dintre cele mai sincere și amuzante mame pe care le cunosc. Este printre singurele soții pe care le știu care se referă la soțul ei pe numele de familie – Dim (sau porecla, ca să fiu accurate).  Nu știu de ce, dar găsesc treaba asta foarte charming.

A sample of her wonderful sense of humour

Este pasionată de DIY, extrem de talentată, are un ochi estetic fantastic și este singura prietenă care a îndrăznit să “brave cut”, și a reușit performanța de a arăta ca Penelope Cruz afterwards – I know, some people, right?! Nu doar asta,  dar și-a făcut singură aranjamente florale pentru party-ul de nuntă (și nu oricum, ci în timp ce avea grijă de un copil!). Și pentru că vreau să o cunoașteți, i-am pus câteva întrebări.

  1. Urmează sa te întorci în câmpul muncii în cateva luni. Cum te simți?

Am sentimente contradictorii în legătură cu întorsul la muncă. După aproape 2 ani de stat acasă… ce pot să spun, îmi e dor să beau o cafea în liniște și să mananc un prânz pe care nu l-am facut eu, eventual la o bârfă cu colegii… Pardon! Asta nu are legatură cu munca, ci cu plecatul de acasă – deci da, îmi e dor să mai scap de acasă.  În același timp îmi dau seama că las acasă omulețul ăsta care e în perioada în care învață o groază de lucruri noi și e ca un burete, absoarbe tot și nu as vrea să pierd nimic nici cu el. Pe de altă parte îmi e dor de achievement și de deadline-uri și să îmi pun mintea la contribuție, să prove myself to myself again. Era o vreme în care munceam și călătoream și mă simțeam foarte bine cu mine; aș minți să zic că nu îmi e dor de asta. A fost minunat să stau acasă cu Tudor și să îl văd cum crește, dar nu pot să îl trec la lista de achievements, ca și cum uite, mă, ce am facut eu! Nu simt că l-am făcut eu așa, ci mai degrabă că așa e el awesome și ar fi fost la fel de awesome și fără mine.

  1. Locuiți într-o căsuță superbă, shabby chic, lângă București. Care sunt avantajele și dezavantajele locuitului în suburbii în primii ani de motherhood?

Hmmm, nici nu știu cu ce să încep, avantaje sau dezavantaje?! Sunt destul de echilibrate. Avantajele sunt că avem o curte mare, un cartier foarte civilizat, unde m-am plimbat sute de kilometri cu căruciorul, mai ales la început, avem tot ce ne trebuie destul de aproape. Restaurante, sală, piscină, curățătorie, vet, magazine – și asta cred că e și un dezavantaj pentru că trec și săptămâni fără să ajungem în București. Comunitatea e iar un mare avantaj; mergem la Trattoria sau la Moșie și e imposibil să nu ne întâlnim cu niște prieteni sau vecini… iar copiii se cunosc deja între ei – e un sentiment mișto. Mai ales când te întâlnești cu altă mamă care îți povestește cum nici ea nu a dormit deloc azi-noapte și e horror cu măselele. Parcă te uiți în oglindă și nu-ți  mai par așa vizibile cearcănele alea.

Dezavantaje? E unul și mare… nu suntem în București. Am pierdut multă socializare cu prietenii nostri vechi. E mai greu să ne urnim să ieșim, și de multe ori preferăm să rămânem acasă. A devenit foarte aglomerată zona, mai ales în orele de vârf, e un chin să intri în București. In centru, pe la Unirii, Universitate cred că nu am mai trecut de luni de zile.  La început îmi era foarte dor de ieșit în oraș, prietenele mele erau în oraș – nu era chiar ușor să pun copilul în mașină și să plec. Mai ales că lui Tudor nu îi place să stea la stopuri și dacă se oprește mașina începe scandalul.  Drept urmare, m-am simțit puțin alientană. Între timp mi-am mai făcut prietene și aici și s-a mai obișnuit Tudor cu traficul. Și iată că s-au mai echilibrat lucrurile.

  1. Care a fost cel mai lame shimb de cadouri cu soțul?

Cred că cel mai lame a fost anul ăsta de Crăciun când am zis să nu ne facem cadouri – că nu ne trebuia nimic în mod special – și să așteptăm reducerile ca să ne luăm echipament nou de ski în ianuarie. Eu nu am rezistat și i-am luat o camașă și el mi-a luat un tangram… un hint că I need to work my brain muscle 🙂

  1. Știu că ați hotătrât să nu faceți cununie religioasă sau botez. Ce argumente v-au determinat? Cum a reacționat familia?

Correction: de botez nu am scăpat. Am facut, doar că nu ați fost voi invitați – de fapt nu a fost nimeni invitat. De ziua lui Tudor de un an, am luat copil, părinți și preot și am fost la biserica familiei (as in: owned by the family… I know, right?!) și am făcut botezul. Am luat decizia pentru că devenise mai greu să nu îl facem decât să îl facem și pentru noi nu era such a big deal. A fost un moment în care credeam că Dim o să se răzgândească, mai exact când l-am vazut pe preot venind cu ultimul model de E Class – dar hei… the man’s gotta eat, right?!

Nu am vrut să facem cununie religoasă și nici botez pentru că nu pot spune că suntem creștini ortodoxi practicanți. Și pentru că am fost la nunți și ce se spune acolo – toată slujba – nu e ceva în care să credem, care să ne miște într-un fel, sau să aibă o însemnătate, așa că ne-am întrebat de ce am face-o – și ar fi fost doar pentru că așa se face.  Ceea ce nu e un argument suficient. Nici nu am avut de-a lungul timpul vreunul dintre noi vreun model de preot sau cineva din zona aia care să ne schimbe percepția actuală.

Părinții ne tot ziceau voi ca voi, că sunteți nebuni și nu vreți să vă căsătoriți, mama mai ales: “Am încetat să mai sper la o nuntă din partea ta, dar cu copilul ce aveți?”

Noi am făcut doar cununie civilă, just the two of us cu două prietene martori pe 29 februarie, că atunci am găsit liber. A fost minunat! Încă nu am apucat să sărbatorim că nu au trecut 4 ani, dar am zis că o sa facem Go big! la fiecare aniversare. După ce s-a născut Tudor, am făcut o petrecere cu toți prietenii noștri (nu ai părinților) la noi în curte și a fost genial. Simțeam că suntem datori cu o petrecere, pentru că practic asta e cea mai mișto parte de la o nuntă: petrecerea.

  1. De unde pasiunea pentru DIY ?

E drăguț pentru că e o pasiune pe care nu a aveam înainte și am descoperit-o împreună cu Dim când am început să construim casa. Mai ales după ce ne-am mutat și tot ce aveam era mobila de bucătărie și o saltea în dormitor. Ne veneau tot felul de idei, ne uitam pe poze pentru inspirație și spuneam mereu “Aaaa, păi asta putem să facem și noi.” Sigur, multe drumuri la Hornbach mai tarziu, am făcut. Așa se explică toate chestiile strâmbe de la noi din casă și din curte. Dar ne uităm cu mare drag la ele, și e un sentiment mișto să spui că tu ai facut dulapul ăla din cămară, chiar dacă puteai să îl iei mai ieftin de la Ikea și nici nu dura 2 luni să îl faci 🙂

  1. Ești pe grupuri de mame pe Facebook? Care? Cum ți se par discuțiile?

Am fost pe multe grupuri de mame la început, nici nu știam că există forma asta de organizare pe Facebook, înainte să nasc.  Așa că am descoperit o lume nouă și înfricoșătoare pe alocuri. Eram pe un grup de alăptare și unul de autodiversificare – and boy, oh boy – câtă înverșunare, cât venin. Cuvinte ca piure sau suzetă îți aduceau garantat oprobriul public. Pe de altă parte le-am găsit utile, într-o anumită măsură, pentru că se discutau tot felul de cazuri – de la alergia la laptele de vacă, la colici, pusee de creștere, etc Era într-un fel reassuring să văd că nu doar copilul meu trece prin perioadele astea, deci am aflat și lucruri utile.

  1. Știu că multe mame cu un singur copil se plâng că există o presiune socială să îl facă și pe al doilea. Este și cazul tău?

E amuzant că numai cei care care nu au copii ne întreabă când îl facem pe al doilea. Chiar nu cred că ne-a întrebat vreun părinte cu  doi copii treaba asta. Bine, în afară de părinții nostri: “Vai, dar când al doilea?” Răspunsul meu blunt e același de fiecare dată: “Când o să aveți voi grijă de primul”. La un moment dat, Dim a zis ca nu se pune problema când ci dacă… Eu, în schimb, sunt sigură că îmi doresc și un număr 2. Așteptăm să devină foarte ușor cu primul și să ne dorim un nou challenge (Just kidding, we all know that’s NOT gonna happen). Deocamdată ne dorim să mai recuperăm din concediile pierdute și vom vedea peste câțiva ani.

  1. Mi-ai spus la un moment dat că ai fost supărată pe prietenele mame care nu te-au pregătit pentru cât de dificil e acest job. Tu ți-ai pregătit prietenele “cu mașini”  pentru ce urmează?

Da așa este. La început, când îmi era foarte greu, nu înțelegeam ce se întamplă. Pentru că în cazul prietenelor mele părea ca a fost mult mai ușor; și parcă eram suparată pe ele că nu mi-au spus toată povestea. Eu mă simțeam o persoană destul de puternică și chiar credeam că o sa ma descurc foarte simplu și o să fluier și o sa fac cel puțin 3 copii. Reality hit hard. Așa că le-am pregătit atât de mult pe viitoarele mămici din grupul meu de prietene, încât la un moment dat cred că mă evitau. Am avut o perioadă în care m-a lovit toată treaba asta cu copilul și cred ca aproape le hărțuiam cu văicarelile.

  1. Ai în jurul tău o mamă pe care să o admiri? The “I don’t know how she does it” mom?

O admir foarte mult pe prietena mea Bia. She’s a superhuman. Are o fetiță de 4 ani jumătate, care e o combinație adorabilă de smart cu evil și o pereche de gemeni de 2 ani jumate, care sunt extrem de amuzanți. Pe lângă asta, are full time job în IT și își dă doctoratul în statistică. A fost la un curs de perfecționare în UK și le-a găsit ălora greșeli în suportul de curs. I mean – come on!!! Ca să nu  mai zic că e slabă, frumoasă, sportivă și mănâncă o ciocolată pe zi, fără să se îngrașe. And the worst part – nici măcar nu e vreo divă închipuită sau foarte mândră de ea ca să poți să o urăști pentru ceva. Ultima dată când am iesit seara cu fetele, eram toate fericite că am scăpat de acasă, iar ea a plecat mai devreme puțin ca să îi mai prindă pe băieți treji și să se joace puțin cu ei. How sweet is that?! A, și soțul ei e the funniest guy.

  1. Ce părere ai despre romantism? Dar preludiu?

Romantism? Mneah, boring. Preludiu? Yes, please!

 

V-am zis că o să vă placă Andreea? V-am zis. Eu sincer rămân cu un zâmbet tâmp pe față după fiecare discuție cu ea.  Când simt nevoia de o conversație sinceră și lipsită de judecată, despre bad parenting moments, o sun (pentru că de văzut, mai greu) “Băi, al meu nu numai că are muci, dar nu mă lasă să îl curăț și i s-au lipit de față, așa că s-au trasformat în adeziv pentru suzetă!!!”. Pentru mine Andreea este ca un pahar cu apă rece într-o zi călduroasă de vară. Ce nu știe ea despre ea, e că este această forță a naturii care emană energie pozitivă chiar și cu cearcănele nou dobândite de care povestește.

Iar Tudor… Tudor e atât de expresiv și de minunat că mă face să râd cu lacrimi doar când îl văd în poze. So, well done, mama!

Doar eu sunt curioasă să aflu mai multe despre prietena ei Bia?