parenting

Two peas in a pod…NOT!

Filip și Matei s-au născut la 2 ani și 5 zile diferență. Au fost concepuți nu doar în aceeași perioadă, ci și în același loc.  Da, da, sunt fertilă în aceeași lună din an, cel puțin o dată la doi ani.  Avem o prietenă care ne tot tachinează “Băi, eu nu știu ce să zic, vedeți că vine luna august și iar mergeți la Sulina“.

Filip și Matei împart aceeași zodie, aceeași grădiniță, aceeași casă, același câine, uneori același haine. Filip și Matei au aceeași mamă și același tată, sau cel puțin asta i-am spus lui Mihnea (I swear this joke never gets old).

Ei bine, Filip și Matei sunt complet diferiți.

Matei e precaut. Filip nu cunoaște frica. Matei a mers târziu și a pășit cu grijă. Filip a mers devreme și a căzut la tot pasul (he still does).

Matei se joacă singur, uneori chiar preferă. Filip spre deloc.

Matei mă pupă des, dar dezinteresat. Filip mă pupă rar, dar cu patos.

Matei e meticulos. Filip e neglijent. Matei spune “te rooooog”. Filip bate din picior. Matei a luat varicelă de la Filip. Filip nu a luat scarlatină de la Matei.

Umorul lui Matei e acid și ironic. Umorul lui Filip e Benny Hill style – tâ- tâ- târâ- rârâm- târârâm, tâ- tâ- târâ- râm- târârâm (mai țineți minte melodia de pe generic, da?).

De fiecare dată când mă amuz pe diferențele dintre ei, îmi aduc aminte cum m-a întrebat un viitor tată, într-o seară în Energiea, dacă sunt de părere că un copil se naște tabula rasa sau nu.

I-am răspuns că în momentul în care mi-am văzut copiii pentru prima dată, am avut senzația că they’re their own person. Nu i-am văzut nici o secundă ca pe o tablă goală pe care am scris teorii ușor de șters cu buretele. În același timp sunt ferm convinsă că noi am fi astăzi adulți diferiți dacă am fi avut alți părinți – deci unele teorii se scriu cu marker permanent.

În The Beginning of Life, un documentar de pe Netflix, oameni mult mai isteți decât mine tratează la un moment dat situația copiilor abandonați și modul în care acest abandon le va afecta viitorul. Și oamenii ăia isteți au făcut un experiment – pe lab rats, bineînțeles, că doar nu ne jucăm cu viețile oamenilor ca în perioada Decrețeilor. Au luat un baby șoricel de la mama biologică care îl dezmierda, îi oferea atenție, iubire și siguranță și l-au mutat într-o familie de șoricei în care mama nu își dezmiarda puii. Concluzia a fost că – în ciuda încărcăturii genetice – baby șoricelul a crescut într-un adult  similar în comportament cu mama numărul 2. Pentru că nu a primit empatie, el nu a știut să o reproducă.

Așadar neuroștiința ne învață ca mediul în care crește copilul este la fel de important ca și genetica. Ne naștem cu un temperament, comparabil cu un rough diamond, șlefuit apoi în această bijiterie numită personalitate, care e dată de experiențele acumulate și de relația noastră cu tot ceea ce ne înconjoară.

Acum stau și mă întreb – Filip e diferit de Matei pentru că eu am fost diferită în abordare, sau eu am fost diferită în abordare pentru că Filip a fost diferit de Matei?

Când Filip a venit în viața noastră, credeam că știu tot ce trebuie să știu despre cum să cresc un băiat până la vârsta de 2 ani. Greșit! Știam totul doar despre cum să cresc un SINGUR băiat până vârsta de 2 ani. Cred că ăsta e și motivul pentru care mă feresc de rețete pentru fericire, somn de 12 ore și mâncat tot din farfurie.

Am stat acasă cu fiecare în parte câte 1 an jumătate. Cu Matei am fost setată pe organizare, eficiență, program, educație. Cu Filip, în schimb, m-am supraestimat și nu mi-a mai ieșit schema like clockwork. 

Ceva era diferit.

Ce a avut Filip în imediata apropiere și Matei nu a avut? Un frate mai mare!

Așa că m-am trezit măcinată de o vină pornită din faptul că Filip a sosit într-o perioadă în care eu și Matei eram într-o îndrăgosteală și un honey-moon continuu și aveam 2 ani de relație în avans. Fără să îmi dau seama, am simțit că prioritar e ca el să se simtă la fel de iubit, la fel de dorit. Am neglijat sleep training-ul, l-am alintat mai mult și m-am dat peste cap să îi fac tot timpul pe plac. În mod evident, pe urmă am simțit vină față de Matei când pleca la grădiniță și eu rămâneam cu Filip acasă.

Lăsând vina de-o parte, realitatea a fost că ei nu erau la fel.

Iar dilema – Filip e diferit de Matei pentru că eu am fost diferită în abordare, sau eu am fost diferită în abordare pentru că Filip a fost diferit de Matei – a devenit mai puțin relavantă. Cred că relevant a fost să accept faptul că Filip e Filip și Matei e Matei – nu sunt la fel, sunt oameni diferiți.

Când eram copil, cel mai nesatisfăcător răspuns pe care îl primeam de la mama, când o întrebam pe cine iubește mai mult – pe mine sau pe fratele meu – era “vă iubesc pe amândoi la fel de mult”. Pentru că nu voiam să ne iubească la fel, voiam să fiu mai cu moț.

Așa că Filip și Matei, să știți că vă iubesc în mod egal, dar vă iubesc în moduri diferite. Tocmai pentru că vă cunosc, știu că sunteți diferiți – deși vă copiați unul pe altul și vreți fix aceeași jucărie fix în același timp (the joy!).

Mai departe, dacă unul din voi va alege să cultive roșii în curtea din spatele casei, iar altul castraveți pe Marte, sunt alegerile voastre. Datoria mea, ca părinte, este să am încredere că experiențele acumulate împreună și timpul investit au fost premisele unor teorii care nu s-au șters cu buretele.