family, He said

Ursul păcălit de Vulpe

După ce am terminat de bârfit ce s-a întâmplat peste zi, la un pahar de vin, o conving pe Raluca să gătească ea pastrama cu vin, iar eu să scriu în locul ei. Așa că Mihnea is typing. Soțul doamnei, în caz că nu ne-am mai întâlnit pe aici.

Cine e bun și cine e rau. Supereroi și Hoțomani (mulțumim Dora The Explorer pentru acest cuvânt). Asta și-a notat Raluca.

Hmmm, mă surpinde că nu a vrut să scrie despre ursul păcălit de vulpe (coincidență sau nu costumele astea?). Și despre cum omul cu care te căsătorești nu e chiar omul pe care credeai că îl știi. Dacă ar fi vrut să scrie despre asta, aș vrea să punctez că în umila mea părere, asta nu e neaparat un lucru rău. Poate e chiar normal sau chiar fun – dacă realizezi că măcar nu e monoton și afli lucruri noi mereu. Aș merge și mai departe și aș spune că de fapt păcăleala nu e o păcăleală ci pur și simplu o evoluție a relației.

Acum se pune întrebarea cine e ursul și cine e vulpea într-o căsnicie? Se aplică both ways? Pentru că este vorba despre așteptări pe care le aveți amândoi de la un lucru despre care nu știți nimic, în cazul de față căsnicia. E normal ca, pe rând, imaginea creată de Hollywood să nu se pupe cu realitatea. Așa că te simți ba urs, ba vulpe.

Iar dacă adaugi și ingredientul secret “parenting”, ajungi la subiectul Ralucăi de mai sus. Cine e rău și cine e bun? Cine e Supererou și cine e Hoțoman?

Ca o paranteză, să știți că pastrama sfârâie pe foc, iar Raluca face gimnastică de pe YouTube, în fața aragazului, pe coloana sonoră de la Mamma Mia. I-am facut o poză. Probabil că nu o sa vrea să o arate. Închidem paranteza.

Așa. Bun și rău.

Îmi place să mă complic inutil, așa că în loc să vorbesc despre cum încercăm să le transmitem copiilor un set de valori, aș vrea să supunem la vot, cine e bun și cine e rău? Noi, părinții, sau ei, copiii?  Cine e Supererou si cine e Hoțoman?

Dacă judecăm în funcție de cine mustrează pe cine, cine încearcă să învețe diferența dintre bine și rău pe cine – noi, părinții suntem supereroi. Fiecare părinte e un exemplu pentru copii lui, nu? Nu ar trebui, cel puțin în viziunea noastră, să fim priviți de către copiii noștri ca exemplul suprem? The best of the best. The cream of the crop.

Dar pe măsură ce crești și te joci de-a adultul, îți dai seama că nu ești supererou. (Deși de la 2 copii în sus, e clar că ești un erou curajos, dar nu ești neapărat eroul copilului tău.) Și îți dai seama că nu tot ceea ce considerai greșit e cu adevărat greșit. Îți dai seama că ai fost încorsetat  în rigorile societății. Că unele reguli nu au niciun sens în capul unui copil. Cum ar fi “De ce pot să țip în casă, dar nu și pe scara blocului?”. Și realizezi că uneori, din inerție, ajungi să fii hoțoman.

Hoțoman care le rapește momente de copilărie. Care încearcă să îi constrângă. Care îi bombardează cu informații și cu reguli.

Iar ei, ca supereroi, ne minunează cât de mult pot procesa și cât de repede se dezvoltă. Cât de repede învață lucruri. Cât de repede se prind de lucruri pe care le considerai subtile. Cât de repede cresc…

Halloweenul este unul din puținele momente în care le acordăm the credit they deserve. Logic că ei aleg sa se costumeze în supereroi, ca restul de 80% din băieții din grădiniță.

Și uite cum într-o căsnicie cu copii, realizăm că suntem de fapt Ursul păcălit de Vulpe, într-o poveste cu Supereroi.